Doar privea

Privea doar spre cerul cenusiu, in speranta ca un fulg cat de mic sa-i atinga obrazul rosiatic...privea cu ochii tinta doar asupra unui punct, ce gandea doar ea stia, ce cauta ea acolo printre copacii goi, trantita pe pamantul rece si inconjurata de zeci de funze uscate si lipsite de culoare, nu dorea sa zica, corpul era mort, nu schita nici cel mai mic gest, doar vantul ii deranja parul negru si mici picaturi de apa rasareau in coltul ochilor ei verzi. Privea acel punct cenusiu, fara sa clipeasca, privea in gol, dar ochii i se umezeau tot mai tare, nu vroia sa vada nimic altceva, decat acel mic fulg de nea, care il astepta. Tresarii, dupa cate clipe de moarte, isi muta privirea din acel punct cenusiu si se cutremura, isi sterse rapid lacrimile din ochii si doar privea.
In fata ei, se ridica o umbra sinistra...de ce nu o vazuse pana acum, de ce arata ca sufletul ei si de ce tocmai aici e, unde a venit doar sa priveasca in gol. Se cutremura la gandul ca arata ca sufletul ei, doar niste crengi goale, fara viata, invelite intr-o mantie neagra si rece...pe fiecarea "creanga", erau atarnati srtopi mari de apa, care cadeau neincetat...totul era fara viata si rece...fiori ii treceau prin ea ca niste sageti fierbinti, ce ii ardeau intregul corp, nu putea sa mai priveasca, dar ceva nu o lasa, era hipnotizata de tot ce se intampla, "jocuri" de panze, ce tot imbraca fiecare ramificatie, devenind tot mai grele si mai dureroase. Simtea cum o apasa tot mai tare, simtea cum durerea din suflet, o apasa tot mai tare, ochii ei verzi au devenit rosii, inundati de lacrimile ce ii incetosau, dar ea tot privea. Nu putea sa mai priveasca acel spectacol grotesc, unde totul era mort, rece si urat, unde totul era tesut din panze negre si dense, fara a lasa nici cea mai mica licar de lumina sa patrunda, unde toate acele lucruri frumoase erau stranse si ranite, erau sfarmate de peretii reci in mii de bucatii. Nu mai putea privii...isi adunase toata putearea sa inchida ochii, sa uite tot ce a vazut, lacrimile ii atingeau obrazul fierbinte, doarea sa stearga tot ce a vazut, tot ce a simtit...deschise ochii spre cerul cenusiu si privea tinta, privea inlacrimata, acea mica schimbare...minute in sir ochii ii erau nemiscatii, dar grei, obositi de acel spectacol grotesc si de acel punct cenusiu...aerul rece se lasa tot mai tare peste ea, tremura din toate incheiturile, ochii ii erau inchisi, lacrimile inghetate pe obrazul fin dar ceva ii atinse rapid obrazul, deschise rapid ochii si asteptarea nu a fost in zadar, mii de fulgi de ea, zburdau langa ea, ii mangaiau fata rece...stia ca nu asteapta in zadar, stia ca odata cu primul fulg de nea, sufletul ei incepe sa se vindece, stia ca picaturile din colturile ochilor nu o sa mai fie, stia ca nu o sa mai fie acea umbra groteasca, doar a asteptat si inca asteapta pe acel pamant rece, ca acea umbra sa se indeparteze, sa nu mai simta acele sageti fierbinti care ii strapunge corpul...asteapta cu ochii atintiti asupra fulgilor de nea.