Change

O vreme rece, mult prea rece pentru mine, urasc sutele de haine pe mine. Un timp mohorat, unde si copacii plang cu fiecare frunza cazuta...privesc in gol cu crengile aplecate si triste, cum petele de culoare galbena rosiatice isi i-au zborul, le privesc asa cum le-au privit atunci cand s-au nascut din muguri mici verzui, le-au privit cum au crescut sub razele soarelui si le privesc si acum cum pleaca una cate una.
Acel timp rece si deprimant pentru foarte multi dintre noi, ramanand doar cu amintirile de vara intr-o cutie, ingropata adanc in sufletul nostru. Privesti si vezi doar fete zgribulite de frig si culorile toamnei asternute peste tot.  De ce pentru toata lumea e asa deprimanta toamna?
Muzica imi rasuna in urechi, mersul e rapid, inaintand ca un scut impotriva frigului, frunzele uscate se joaca printre picioarele mele, alergand dupa mine, intr-un drum necunoscut...si privesc, vad doar un cadru cenusiu, cam sinistru, o singura culoare vie vad in tot cadrul cenusiu, pantalonii mei albastri deschisi ca cerul de vara si...deja imi este dor de culorile vii imbinate perfect in cadrul de vara...vad doar copacii goi, fete posomorate si haine inchise la culoare, urasc ce vad, e urat, pana si sufletul meu se vindeca usor si a rasarit o raza de optimism in mine si natura moare.
Totusi cred ca acum inteleg pe "ea"(toamna), care plange, vrea sa uite de suferintele ce le-a trait, se dezbraca usor de fiecare "suferinta", ramanand goala si asteptand din nou aceea schimbare, sa se nasca din nou sub razele caldute a soarelui, sub cerul mult prea senin...si acelasi lucru mi s-a intamplat si mie...am plans, am suferit si incet, incet m-am dezbracat de tot ce a fost urat si acum vad, in cadrul sinistru care ma inconjoara, acea fericire care mi-a lipsit, acel zambet adevarat pe fata mea, am schimbat masca tristetii cu cea a fericiri...
                           ...ma vad pe mine in culori vii in cadrul cenusiu...