O noua zi fara ea

O zi obisnuita, nimic nou, doar aceasi ploaie a ramas, cerul se intunecase, stropi mari se izbeau de fereastra, tot ce reusea sa zareasca dincolo de geam era ploaia deasa, totul intunecat parca lipsit de viata...singura...singura cu gandurile ei, dorinta de a simti o prezenta feminina in jurul ei, ca si cum ar intra in arhiva vietii ei, acelasi gand de a simti in mana ei o mana straina, dar atat de feminina si plina de sensibilitate, o simpla dorinta...se intreba uneori de ce ea?...dar totusi raspunsul l-am gasit tot printr-o intrebare...de ce nu eu? Totul si-a facut aparitia intr-o zi cand si-am dat seama ca o singura persoana poate transforma toate calamitatiile vietii printr-o pereche de buze in cea mai mare bucurie, cel mai intens fior!

Isi inchidea ochii isi imagina ca erai cu ea si o tineai strans in brate, iti simtea caldura si dragostea, dar cand isi deschidea ochii isi dadea seama ca era singura intr-o incapere in care razele soarelui nu patrundea din cauza norilor inegriti de durerea scursa din sulfetul ei pt ca tu nu erai acolo.

Totul a fost in zadar, au ramas aceleasi ganduri...ganduri a singuratatii care pune usor stapanire pe toata fiinta ei. Si dintr-o data nu mai era ea, cea care am fost, cea pe care o stiau toti, s-a inchis in ea si totul ramane un mister pe care nici ea nu il pot elucida si se simtea neputincioasa. Poate pentru ca ...sigur ar exista un motiv, dar nu stiu, sau nu vreau sa-l fi stiut, doua intrebari diferite, dar care nu o mai intereseaza raspunsul lor.

Nu esti aici...noaptea si somnul o surprind gandindu-se la tine, luna ii zambea si ii trimitea o raza prin geam incercand sa-i atraga atentia de la gandurile negre ce puse stapanire pe ea, norii se adunau si o indeamnau sa ghicesca ce forme au luat, incercand sa gaseasca o urma din imaginea zambetului tau.