O noua bucurie de a te vedea din nou dupa o perioada...o perioada de cateva zile, care mi s-a parut o eternitate, parca abia treceau zilele. Ne-am revazut in locul nostru obisnuit de intalnire, la cafeneaua unde ne-am vazut pentru prima data. Asa am pastrat ca intotdeauna dupa o perioada sa ne intalnim la aceasi cafenea, era o traditie a noastra. In jur de ora 3 dupa amiaza, ne-am intalnit, ma asteptai la masa din coltul cafenelei, cu cafeaua si prajitura mea preferata, imediat ti-am sarit in brate si te-am sarutat cu multa pasiune, soptindu-ti la ureche “ce mult mi-ai lipsit”...ne-am asezat la masa, ma tineai de mana, ne priveam indelung, vorbeam vrute si nevrute, eram doar noi in lumea noastra, fara a ne pasa de ce se intampla in jurul nostru. Totusi ne-am limitat la schimburile de priviri, atingerile usoare, ale mainilor…un joc al privirilor pline de dorinte, un joc al degetelor prin atingerile suave si fine, parca timide in acelasi timp. Ce mult imi doream sa te sarut, sa-ti simt buzele tale, sa-ti simt mainile ce ma strangeau in brate...ce dor imi era de tine. Am mai zabovit la masa, povestind ce am facut zilele cand nu ne-am vazut, am savurat prajitura si dupa un timp am hotarat sa plecam, se facuse deja destul de tarziu.
Am plecat tinandu-ne de mana si pline de fericire ca din nou suntem impreuna.
un simplu fragment, ceva fictiune...dar stiu sigur ca "Am atât de multe, şi fără ea totul este nimic" - Goethe
ReplyDeleteei mie mi s-a intamplat ceva asemanator in realitate ..sunt putin socata :))
ReplyDeleteoricum ...bravo ! :)