Timpul ma tine ca o prizionera, de ar fi de partea mea, dar alearga in jurul meu innebunit si se scurge ca siroaiele de apa printre pietre. Intinde-ma jos si lasa ca singurul sunet sa fie zgomotul pietrelor ce se lovesc una de alta, pintre siroaiele de apa.
Timpule da-mi timp. Lasa-ma pe pamantul rece si umed, sa-mi rasune sunetele in urechi, sa nu-mi mai aud gandurile.
Timpule nu sunt prizionera ta, sunt prizionera propriilor ganduri, ele ma incatuseaza strans, ele ma fugaresc dintr-un colt al sufletului in altul, ele ma fac sa rad, sa plang...ele cu ajutorul tau, timpule, imi reamintesc ca nimic nu e in favoarea mea.
"Traieste clipa" aud soptind...ma ridic ca de fiecare data de pe pamantul rece si o iau de la capat...
TImpul nu e deloc ascultator parca o face din ambitie...deaceea incerc sa fiu la pas cu el desi uneori ramane in urma si de alte ori o ia la fuga
ReplyDeletecum ai zis si tu, uneori greu tinem pasul cu el si atunci, cadem...
Delete