Da dragostea e frumoasa, recunosc, ne face sa ne simtim ca niste copii, e frumos sa simti ca iti lipseste persoana iubita, e frumos ca ai la cine sa te gandesti, intr-un cuvant e frumoasa. Povestiile de dragoste sunt minunate si merita traite din plin, dar din pacate nu e de ajuns cand doi oameni se iubesc...iubirea....da, lupti, te zbati sa fie totul bine, dar de ce se ajunge intr-un punct mort, unde nimeni nu mai stie ce sa faca. Renunti la orgolii, renunti la incapatinare, iti declari iubirea de cate ori ai ocazia si tot nu ajuta....ce faci? renunti sau mergi mai departe si intotdeauna se alega varinta merg mai departe dar nici nu renunt. Dragostea nu te face sa uiti, tampeniile pe care le-ai facut pe parcursul relatiei, cateodata dragostea nu e de ajuns.
Dragostea e ce avem nevoie, da, dar din pacate nu e de ajuns sa poti trece peste tot. De ce nu e de ajuns ca ne iubim?
Chiar nu stiu ce sa iti raspund..si eu imi pun aceeleasi intrebari..si observ cum comportamentul meu fata de persoana iubita se schimba,desi ea nu are nicio vina.
ReplyDeleteDe cele mai multe ori spunem adio fara sa ne gandim .
sigur dragostea nu e de ajuns, pe zi ce trece sunt convinsa cel mai mult...si da, ai dreptate,de cele mai multe ori exact asa facem...
Deletein ce se masoara dragostea?
ReplyDeletetrebuie sa inveti sa il accepti pe cel de langa tine asa cum e el,sa inveti sa te accepti pe tine asa cum esti!vei invata sa faci sacrificii si compromisuri in numele iubirii si iti vei testa limitele, daca intr-adevar cunosti dragostea adevarata!niciodata nu e deajunsa dragostea!dar e cea mai importanta!e cheia!in numele ei ne autodepasim!se termina tot pentru ca o lasam sa se termine..nu mai avem puterea sa luptam si alegem,paradoxal, calea cea mai usoara si apoi te intrebi de ce s-a terminat?pt ca nu esti destul de capabil sa accepti o realitate destul de dura?dragostea e dura si placuta..cand iubesti dai tot..faci tot..dar multi dintre noi ne plafonam si pe urma incercam sa gasim vinovatii in jurul nostru pentru esecul sentimental...dar defapt noi suntem vinovati pentru tot ceea ce ni se intampla..cand vom invata sa iubim cu inima si mintea atunci probabil vom sti ca iubirea e rationala si salbatica in acelasi timp..nu e suficient sa iubesti o persoana..pt ca se poate sa nu iubesti persoana potrivita si dragostea pe care o simti sa nu fie suficienta pt ca nu primesti de partea cealalta ceea ce sufletul tipa in tine..important e sa gasesti persoana langa care sa nu te saturi sa stai..sa ai impresia ca nu iti mai ajunge timpul petrecut...sa termini o zi de munca de tot rahatul..sa ai o mie de ganduri si problema pe cap..dar in momentul cand te intalnesti cu ea toate grijile sa dispara si sa te simti implinit si linistit prin simpla ei prezenta...sa fii un mecanic auto si sa fii cu toate sculele in mana si sa primesti un mesaj si sa stii ca e de la ea si sa te gandesti: oare ce mi-a scris?dar stii prea bine ca e ceva frumos si dulce de la persoana draga...uiti de toate...asta inseamna sa iubesti persoana potrivita langa care ai parte de liniste si implinire...nu lasa chestiile marunte sa va distruga pe voi ca si cuplu..
ReplyDeleteai foarte mare dreptate, am trait o asemenea dragoste, era o dragoste la sute de km, unde abia dak reuseam sa ne vedem o data pe luna...a fost frumos,mai mult decat atat, dar cand vrei sa urci o treapta si au aparut piedici, si tot te-ai impedicat si te-ai ridicat si iar si iar, pana realizezi ca totul s-a terminat...a fost o situatie mai complicata, trebuie sa stim sigur dak iubim intradevar si sa lasam totul si sa o luam de la capat in alt oras,langa ea...ceea ce eu acum nu pot...
DeleteThis comment has been removed by the author.
ReplyDeleteUfff.... Personal cred ca dragostea are definiţii diferite pentru fiecare dintre noi, după ce perioada iniţială de serotonină la nivel maximal dispare(primii doi ani, cel mult). De fapt, toti ne indragostim de o realitate pe care vrem să vedem, nu neapărat de ceea ce există.Oricum, ne concentrăm spre partener. Apoi, după ce revenim la normal, trecem, dacă suntem norocoşi, în stadiul urmator, iubim. Ei, numai că acum, avem timp să ne concentrăm şi asupra vieţii noastre, intervin pretenţiile noastre faţă de noi inşine şi faţă de persoana de lângă, vrem mai mult cică. Vrem să avem siguranţa că suntem importanţi pentru ea şi devenim furioşi, inconşient de cele mai multe ori, dacă vreunul dintre gesturile acesteia denotă(in concepţia noastră) lipsă de interes sau respect sau indiferenţă. Ei, atunci apare orgoliul şi, involuntar, dorim să o dominăm. Am uitat, se pare, că abia dacă suntem stăpânii propriei persoane. Bieţi muritori ce suntem, nu ne mai bucură faptul că am iubit, am cunoscut o persoana, nu am fost singuri o perioadă, mereu, mereu vrem mai mult. Uitam să ne bucurăm de ceea ce avem. Inevitabil, da, progresăm pentru ca vrem mai mult, insă frustrarea adusă de neimplinirea visului ne slăbeşte mintea şi puterea de a accepta că singura, dar singura certitudine, este schimbarea.
ReplyDeletenu puteai sa o zici mai bine...asa suntem facuti sa ne dorim din ce in ce mai mult, mai multe, si aproape intotdeauna uitam ce avem langa noi si realizam doar dupa ce am pierdut...
Delete