Si pe mine ma trage la fund, fara sa pot respira...simt cum apa imi inunda narile si castiga batalia cu aerul...incet...observ cum fiecare "vietate" din jurul meu imi da tarcoale, ca si cum le-as fi invadat spatiul...parca ar fi fost dorinta sa ajung "aici"...
Eu trec mai mereu prin stari dastea.Poate singura solutie ar fi sa nu incetezi sa lupti;)
ReplyDeleteTe zbați până la capăt, doar în asta consta viața :)
ReplyDeleteda stiu fetelor, dar uneori ma enervez pe mine insumi la cat de multe stari proste am...cred k problema e, k greu ma multumeste cate ceva...
ReplyDeleteAuch, atunci nu știu ce să spun. Eu una îmi amintesc că așa eram și eu înainte, dar acum am început să mă mulțumesc cu ce am până acum :) e un început
ReplyDeletesi eu...dar cand sperai la ceva si cand aveai anumite visuri si toate s-au ruinat in cateva secunde, greu poti sa-ti revii...dar nu e totul pierdut asta e clar:D
ReplyDeleteDa, absolut, nimic nu e pierdut :) Noi, oamenii, suntem în așa fel construiți încât să ridicăm capul de fiecare dată când eșuăm, doar, până la urmă, eșecul este o experiență în plus :D
ReplyDelete